.

Abonativa prin e-mail:

Circuit de temporizare cu UAA3000

Un circuit de temporizare foarte simplu poate fi construit utilizand schema electronica de mai jos . Acest circuit de temporizare electronic este construit utilizand circuitul integrat UAA3000 ce are urmatoarele caracteristici: poate fi alimentat direct de la retea; are incorporat un etaj de comanda pentru triacuri; triacul cuplat la circuit este intotdeauna aprins in momentul trecerii prin zero a tensiunii retelei; o intrerupere temporara in alimentare nu afecteaza functia de temporizare.
Timpul ce poate fi programat este destul de mare: 1 ... 15 minute , in pasi de un minut, sau 1 ... 15 ore, in pasi de o ora.
UAA3000 isi ia tensiunea de alimentare direct de la retea si functioneaza intern cu o tensiune negativa, motiv pentru care terminalul pozitiv al condensatorului C1 este conectat la masa. Acest condensator functioneaza ca un acumulator in timpul scurtelor intreruperi ale energiei electrice .
Timpul dorit este ales realizand conexiuni corespunzatoare utilizand jumperii J1 ... J5 . In cazul in care se doresc temporizari de ordinul orelor, jumperul J5 nu se monteaza.
Odata temporizarea programata, montajul poate fi pornit printr-o apasare scurta pe butonul S1. Imediat, circuitul integrat va furniza impulsuri pe poarta triacului. Curentul de poarta este dictat de rezistenta R4. Cu valoarea lui R4 din schema, curentul este de 15 mA si este suficient pentru comanda unui triac de tip TIC206D. Detectorul intern de trecere prin zero isi culege informatiile de la retea prin intermedial lui R3.
Daca triacul nu are radiator, el poate comanda sarcini pana la 200 W, in timp ce cu un radiator adecvat sarcina poate creste la 800 W.

Schema Electronica: 
Schema electronica Circuit de temporizare cu UAA3000
configurare Circuit de temporizare cu UAA3000
Circuite Electronice: 

Add new comment